Andreea Albani, detaliu de tehnică
Evenimentul a avut ca prim scop reimaginarea târgului internaţional din perspectiva românească, a artiştilor cunoscuţi (totodată bine cotaţi) pentru colaborarea de succes cu Centrul de producţie culturală contemporană Victoria Art şi anume:
Andreea Albani, Petru Lucaci, George Marinciu,Christian Paraschiv, Beniamin Popescu, Silvia Trăistaru, Roman Tolici.
Spre deosebire de multe alte expoziţii marca Victoria Art, prezentul portofoliu de imagine este succint, fără panourile informative care ar fi încărcat conceptul de familiar creat de stilurile cu care operează artiştii. Personalitatea cadrului expoziţional te izbeşte încă de la intrare, design special gândit să reflecte o atitudine pur autohtonă, gata să germineze în spaţii precum cel al târgului din regiunea Ruhr, care va oferi participanţilor o platformă utilă de marketing virtual.
Silvia Trăistaru şi lucrările sale
Publicul galeriei este unul avizat, de altfel educat experienţial. Pe lângă recepţia mai mult decât călduroasă, vizitatorii s-au simţit bine angajându-se în discuţii specific mediului Universităţii de Arte, studenţi, profesori, modele, dar şi critici crescuţi în apropierea vieţii de atelier. Artiştii au fost chemaţi individual pentru un expozeu argumentat al motivului vizual abordat.
George Marinciu
Produsul artistic a fost curatoriat într-o aşa măsură încât să îmbine perfect modul de lucru al unui artist cu al altuia: foto-realismul figurat al Silviei Trăistaru, care dezvăluie multiple faţete psihologice în interiorul fiecărui subiect cu fotografie conceptuală, cum este cea a lui George Marinciu, cu bătrânul personaj a cărui identitate ne este parţial revelată, din care putem doar ghici că este vorba despre un bărbat. Procedeul aminteşte parcă de erorile de uploadare a unei imagini trimise în mediul online, totodată având un puternic caracter interpelativ; accentul căzând pe linia ochilor aflaţi parcă la un pas de disoluţie: beauty is in the eye of the beholder.
Bio-arta lui Christian Paraschiv
Transcendentalismul de precizie anatomică este secţionat transversal în complexa lucrare multiptique a lui Christian Paraschiv, ce sugerează haosul şi lipsa de motricitate a materiei ca significant pentru starea dezordonată în aparentă mişcare a Universului viu. Această radiografie cosmogonică vorbeşte despre mai multe sisteme şi nivelurile de referinţă imputate lor, de la scara de valori umane şi vibraţiile lor, la modul în care interiorul nostru se reflectă la exterior. Plusurile şi invariabilele minusuri care străbat fiinţa umană trag un semnal de alarmă pentru nevoia de echilibru, curmată de karma şi chintesenţa ce sălășluieşte în Tot: în ultimă instanţă, lucrarea lui Paraschiv ne prezintă un proponent uman revigorat după trecerea în cele veşnice, credinţa că trupul eteric poate fi suficient de puternic să menţină corpul sufletesc ataşat de cel trupesc. Modelul acesta de depunere aminteşte ideografic de Christos mort al Renaşterii, prezenta perspectivă privind în profunzimea principiului activ, a cărui căutare era de mare interes pentru savanţii epocii moderne.
Opera lui Beniamin Popescu, discutată
Într-un registru mai pictural se încadrează lucrările lui Beniamin Popescu, ale cărui compoziţii arhitecturale de un albastru atmosferic opresc atenţia privitorilor să desluşească orizonturile lumii prefabricate, dedesubturile lui, portiţele de ieşire şi cum arată crâmpeiul de lume în cunoaşterea naturală. Geometrizarea în pătrate perfecte de lumină şi culoare sunt contrastul-cheie; spun altă poveste decât lumea-cadru.
Roman Tolici
Însă de un real interes pentru trompe l’oeil, puncte de fugă, mesaj, se dovedesc a fi operele lui Roman Tolici care, probabil vor purta un ecou semnificativ în ediţia din acest an a C.A.R. O adevărată joacă între semnificat şi semnificant, acest carusel de materie primă care se află în permanentă modelare şi schimbare de sens, trimitere subtilă la nevoia de fundaţii pentru compunerea unei societăţi (precum cea europeană) şi felul în care aceasta este văzută încă de la geneză. Aceste împletiri sunt cu atât mai teoretizante pe cât observăm că reţeaua în spic ce aminteşte de arhitectura organică este purtată în aer, printre nori. Ceea ce pare a fi un zgârie-nori nu este decât un puzzle al planului ceresc, din care singura piesă ce face notă discordantă este homo faber şi dorinţa lui de a fi net superior tuturor lucrurilor.
Expoziţia poate fi vizitată până la 1 noiembrie 2014, de marţi până vineri, între 15:00 şi 19:00 şi sâmbăta, între 11:00 şi 15:00. Un periplu de figurativ şi decorativ care ne reprezintă la momentul actual într-o serie de căutări existenţiale selecte, invizibile ochiului uman şi ordinatorului.
