ARTICOLE DE PRESĂ
Adad Hannah şi tablourile sale vivante, la București
O femeie stă întinsă pe spate, cu părul şi rochia lungă plutindu-i, într-o apă întunecată. Este înconjurată de plante verzi şi flori despre care ai putea să crezi că vor creşte doar ca să o acopere de tot şi nu vor mai lăsa nici măcar câteva indicii sfioase despre existenţa ei.
Peisajul este încremenit dar, dacă priveşti cu atenţie, poţi observa că femeia lungită în apă încă respiră, clipeşte şi chiar îşi mişcă uşor mâna dreaptă, deplasând de la locul ei un fir de floare albastră.
Aceasta poate să fie doar o descriere succintă a unuia dintre tablourile vivante ce îl au ca autor pe artistul canadian Adad Hannah, numit Blackwater Ophelia şi produs în Sarnia, Ontario la Judith&Norman ALIX Art Gallery.
Chiar dacă a depăşit vârsta de 40 de ani, Adad Hannah este încă un spirit tânăr, dacă nu chiar unul adolescent, după cum reiese din lucrările sale pline de poveşti şi de culoare.
Artistul s-a născut de fapt la New York-ul lui 1971, şi-a petrecut copilăria în Israel şi Anglia şi s-a mutat în Vancouver la începutul anilor ’80, pentru ca acum să trăiască şi să lucreze parcă suspendat între două mari oraşe, Montreal şi Vancouver.
Tablourile sale vivante acaparează mici episoade de viaţă care evocă lucruri profunde despre natura umană, pe care o ţine captivă în interiorul lucrărilor şi o derulează la cerere ori de câte ori este nevoie pentru ca privitorii să îi descopere semnificaţiile.
Adad Hannah şi-a definitivat studiile la Universitatea Concordia din Montreal şi a avut expoziţii la galerii de artă din multe colţuri ale lumii: Shanghai, Santiago, Syney şi chiar şi în Bucureşti.
Începând cu 8 mai 2014, de la ora 19:00 şi până pe 6 iunie, pe Adad Hannah îl găsiţi, bineînţeles sub formă de tablouri vivante, la Victoria Art Center, expoziţie care poartă titlul The Critique of statical Reason şi al cărei curator va fi Marius Tănăsescu.
„Artistul canadian Adad Hannah asociază două forme de expresie, fotografia și imaginea video, contopindu-le într-un cadru nou, tablourile vivante. Apropriindu-și lucrări arhicunoscute din istoria artei, încărcate cu multiple niveluri de interpretare, Hannah încearcă să ne distragă atenția asupra unui fel tradițional de a le privi. Fie prin recrearea-reinterpretarea vizuală a unor picturi sau sculpturi celebre (Géricault, Rodin), fie prin deturnarea altora (Bosch, Velásquez), el operează o schimbare de paradigmă, aceea de a (re)marca trecerea timpului prin imaginea statică. Este vorba, mai degrabă, despre propria noastră experiență ca privitori, decât o pierderea extatică de sine în fața capodoperei”, scriu organizatorii.
Pentru cei care doresc să îşi facă o idee, cu doar câteva ore înainte de vernisaj, imagini cu lucrările lui Adad Hannah pot fi găsite şi pe pagina de Vimeo a artistului cât şi pe site-ul său personal.
Sursă: http://artoteca.ro/adad-hannah-si-tablourile-sale-vivante-la-bucuresti-1571