NU TE SUPARA, FRATE! / SORRY!
Nu te supăra, frate ! este un joc care pornește de la premise de egalitate și fair play, dar care se bazeaza pe limitele hazardului prin aruncarea zarului pentru a-l submina pe partener. Șanse egale, competiție inegală. Varianta apologetică Sorry are mai degrabă rolul unei ironii care disculpă jucătorul care avansează devansând-ul pe celălalt. Progres prin regresul vecinătății. Ideologia jocului reflectă paradigma ideologică a capitalismului. Etica expresiei ”să moară capra vecinului” sau a termenului Schadenfreude[1]face trimitere la recțiile comportamentale primare ale indivizilor angajați într-o competiție, axați în procente covârșitoare pe obținerea unei satisfacții pe seama nefericirii altora.[2] Reacțiile biologice sunt susținute și de construcția noastră culturală, de stereotipurile care ne modelează gândirea. În economia jocului va exista întoteanua celălalt, the other, o condiție pe care anumite categorii de indivizi o resimt în societățile contemporane ca pe o realitate curentă. Christian Paraschiv lansează invitația la un joc care nu ne este străin, un joc cultural poate specific nu doar unei generații, sau al unei societăți, însă dezbatearea în jurul practicilor naționale, al mecanismelor din interiorul comunității artistice înainte și după 1990, al fricțiunilor și dinamicilor socio-politice este deschisă. Ne asumăm relaxați observațiile de pe marginea unui joc în care noi înșine la un moment dat am fost și vom fi the one sau the other. Fratele, sora, partenerul sau partenerii își pierd automat calitatea genului proxim îmbrățișând diferența specifică, fapt luat în acest caz nu ca pe un avantaj, ci ca pe un handicap. Expoziția nu își asumă un ethos demonstrativ, ci un circuit la granița dintre observația pasivă, de pe margine, și cea participativă. Și artistul și curatorul au intrat în joc. Dincolo de controlul și autoritatea pendulativă dintre cei doi rezultatul colaborării este cel care primează. Principiul lucrului în echipă este un ideal cultural, dar în egală măsură realitate posibilă în măsura asumării reciprocității și libertății creative. Schadenfreude se instalează diferit în mediul fiecăruia dintre noi, însă dimensiunea empatică este cea care face diferența.
De la momentul expozițional remarcabil din anul 2007 (MNAC/Artexpo, București) semnat Christian Paraschiv, curator Mihai Oroveanu, artistul revine cu un discurs în care amprenta personală întodeauna gravă și asumat ironică, dublată de preocupările tehnologice și conceptuale este angajată într-o recontextualizare ușor relaxată. Experimentul autoreferențial se extinde languros către lumea din care artistul face parte, aici și acolo, între două geografii, între tempo-ul actualității și urma unei ritmicități care îl definește. Corpul personal este corpul social pe care îl poate observa cu detașarea jucătorului experimentat.
Olivia Nițiș - curator
[1]Termen din limba germană care definește plăcerea derivată din neplăcerea altora. Vezi: http://ro.wiktionary.org/wiki/Schadenfreude